miercuri, 11 noiembrie 2009

Andrei Partos despre Mihaela Runceanu


" In anii 1981 / 1982 lucram la discoteca Paradis din Jupiter. O vreme a fost discoteca pe valuta, adica se intra greu, cu valuta, erau securisti sau militieni prin preajma. Un loc frumos, langa o piscina rotunda, simpatica. Muzica o procuram cu ajutorul prietenilor pe bani grei, dar, pot spune cu mandrie, ca eram la zi. Artistii veneau des la noi, dupa programul lor, unii cantau chiar la Paradis, in bar, cum ar fi Elena Carstea, Cornel Verban, Gil Dobrica, Mirabela Dauer si multi altii. Mihaela Runceanu canta in Venus si a venit si a a auzit piesa cantata de Phoebe Cates "Paradise", care aparuse in acea vara. I-a placut foarte mult, era un fel de power-play al serii respective. M-a rugat sa-i inregistrez piesa pe o caseta ... Nu ne stiam ... Am facut caseta si i-am dus-o unde canta in Venus ... In scurta vreme s-a nascut cover-ul "E-adevarat iubirea mea". cu versurile Roxanei Popescu. Discul single pe vinil l-am pastrat pana azi ... aproape firesc, toti consideram ca e piesa Mihaelei!" (Psihologul Muzical Andrei Partos, jurnalist si comentator muzical)