Mihaela Runceanu - Un cantec pentru eternitate!

“Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.” (Nicolae Labiş)

Dacă ne-am propune să scriem o istorie a muzicii uşoare româneşti, unul dintre cele mai importante şi tulburătoare capitole ar fi dedicate inegalabilei artiste, care a fost Mihaela Runceanu.
Născută la Buzău, oraşul primului nostru poet romantic – Vasile Cârlova, la 4 mai 1955, Mihaela Runceanu şi-a îndreptat încă din copilărie paşii spre domeniul muzical. Ea chiar obişnuia să declare că "Din câte îmi spun părinţii mei, cant de când am învăţat să vorbesc. Poate chiar dinainte."
Dacă aş fi poet, aş spune că Mihaela Runceanu s-a întrupat dintr-un cântec. Dar, cum nu sunt, mă rezum la a reda cuvintele scăldate în lacrimi ale doamnei Elena Runceanu, mama Mihaelei: "A intrat într-un magazine de jucarii, cu foarte multe păpuşi. Cred că nu vă puteţi imagina ce ne-a cerut Mihaela să-i luăm. O vioară!"
Astfel şi-a inceput Mihaela Runceanu greul dar frumosul drum spre consacrare.
Peste ani, fiind intrebată de un reporter de ce a ales "calea muzicii uşoare", Mihaela i-a răspuns: „Am simţit întotdeauna că este cel mai apropiat, cel mai adevărat mod de a comunica cu oamenii. Simt că am această nevoie şi putere de a transmite ceva oamenilor."
Prima recunoaştere publică a vocaţiei de solist de muzică uşoară vine în 1972 când, fiind elevă la "Liceul de muzică şi arte plastice", câştigă Premiul Întâi la festivalul concurs "Tinereţea buzoiană".
După absolvirea liceului, ca şefă de promoţie, este admisă în 1974 la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti cu media 9,25. În paralel urmează cursurile Şcolii Populare de Artă din capitală, la clasa profesoarei Nina Bercaru, cea care i-a şlefuit cu migală vocea, talentul, personalitatea de pedagog şi interpret de muzică uşoară.
"Eu am simţit în ea flacăra cântecului! [...] În Mihaela, în fata aceea slăbuţă şi sfioasă, de-o gingăşie aparte, am întrezărit marele cântec de mâine."
În aceşti ani Mihaela Runceanu câştigă numeroase premii la festivaluri de muzică uşoară: Trofeul "Steaua litoralului" (Constanţa), Premiul I la "Constelaţii vâlcene" (Râmnicu Vâlcea), Premiul I la "Lotca de aur" (Brăila), Premiul I la Concursul soliştilor profesionişti, secţiunea muzică uşoară, "Trofeul Amara" la cea de-a IX-a ediţie a "Festivalului tinereţii" din localitate.
În 1978 ea absolvă Conservatorul cu lucrarea de diplomă "Muzica uşoară şi rolul ei în societatea contemporană" şi este repartizată ca profesoară la Şcoala generală de muzică din Brăila. Aici cântă cu formaţiile Solaris şi Mefisto.
Un an mai târziu este profesoară de vioară la Liceul de muzică şi arte plastice din Buzău, pe care îl absolvise cu numai şase ani în urmă. Cântă cu formaţia Nona condusă de profesorul Xenti Stănescu. Acesta o apreciază la rândul lui: "Ceea ce m-a frapat dintotdeauna la Mihaela era setea de muncă, dorinţa de a face tot mai bine un lucru. După fiecare repetiţie insista să-i spun cum a cântat, unde greşeşte, ce mai are de făcut."
În 1980 Mihaela revine în Bucureşti ca profesoară la Şcoala Populară de Artă, titulară la catedra de canto.
Între timp începe înregistrarile pentru radio şi filmările pentru televiziune, fiind foarte apreciată de cei cu care lucrează, după cum declară şi realizatorul TV Doru Dumitrescu: "Fiecare piesă cântată de ea creea un univers sui-generis, devenea o lume aparte în care frumuseţea, iubirea, candoarea şi visul erau posibile, parcă la îndemâna fiecaruia dintre noi [...] Avem mulţi solişti bunii, unii excepţionali, dar puţini au ceea ce avea Mihaela, scânteia care dă viaţă cântecului."
Şi, ca o confirmare, iată ce spune operatorul Radu Toader: "Simţeai că ea nu trişează în cântec, dimpotrivă îl înnobila cu sufletul ei de multe ori chinuit şi neînţeles. Poate de aici îi venea şi nota aceea aparte, de tragic."
De-a lungul carierei sale, Mihaela Runceanu a colaborat cu compozitori renumiţi precum George Grigoriu, Ion Cristinoiu, Laurenţiu Profeta, Dinu Giurgiu, Marcel Dragomir, Cornel Fugaru, Dan Beizadea, Anton Şuteu, dar şi cu compozitori mai puţin cunoscuţi ca Ionel Bratu Voicescu, Alexandru Simu, Zoltan Boros, Dan Ardelean, Dan Pavelescu şi mulţi alţii. Aproape toate cântecele interpretate de ea au devenit, aşa cum se ştie, şlagăre care nu vor fi uitate niciodată. Pentru că Mihaela nu ar fi acceptat niciodată să interpreteze o melodie lipsită de valoare: "Nu-mi plac şlagărele de trei luni, prefer cântecele care vor trăi şi peste o sută de ani."
La 31 octombrie 1989 şi-a lansat "discul vieţii ei" "Pentru voi, muguri noi". Dar, din păcate, în noaptea ce a urmat s-a produs tragicul deznodământ.
Pleca dintre noi cea care a fost, îmi iau răspunderea să afirm acest lucru, cea mai frumoasă, elegantă şi talentată interpretă din istoria muzicii uşoare româneşti. Ea lăsa în urmă peste 150 de cântece superbe, o carieră prestigioasă de interpret şi pedagog şi un regret imens şi de neconsolat în inimile noastre, ale celor care am rămas în lumea asta mult prea meschină.
"De fapt EA nu a plecat. S-a rătăcit prin pulberea de stele şi nu a mai găsit drumul înapoi." (Mihai Stefan)