duminică, 1 noiembrie 2009

O stea intre stele: Mihaela Runceanu


"Pentru mine a muri inseamna a ma muta intr-o Stea" (Octavian Paler)


E unul din momentele cand imi las gandurile sa hoinareasca in vreun loc si acela e cu siguranta vreun colt de inima a vreunui om, vreun chip drag, unul, pe care l-as mai vrea inaintea mea ... ridic privirea si ma uit la cer: o puzderie de stele, dar care este Steaua ei, a Mihaelei? Inchid ochii cu gandul la Ea ...

La 1 noiembrie se implinesc 20 de ani de cand cea mai iubita Stea a Muzicii usoare romanesti, regretata artista si iubita profesoara de canto Mihaela Runceanu, a fost nevoita sa plece dintre noi spre Vesnica Imparatie a Cerului. O intrare prea brusca in Eternitate, care a lasat un gol imens in muzica usoara si in sufletele noastre! Si, cu toate acestea, ne-a lasat atatea!
20 de ani, in care n-am incetat sa o iubim pe Mihaela Runceanu si sa ne amintim de ea prin vibratia muzicii ei sensibile, a carei emotii continua sa se transmita si azi.
Mihaela Runceanu a reusit sa ne lase in suflete acorduri divine, sa contamineze o intreaga generatie de "muguri" si ne-a facut mai umani si mai sensibili la frumos, in sensul cel mai pur al cuvantului. Muzica ei se pliaza pe sufletul fiecaruia, atingand mereu o coarda sensibila, a caror vibratii te duc, pentru cateva clipe, undeva Sus, printre astrii.
Daca în urma cu 20 de ani, lumea muzicala din România, era de-a dreptul înmarmurita de disparitia fulgeratoare a Mihaelei Runceanu, acum la aproape doua decenii, lumea muzicala se reuneste intr-un spectacol comemorativ de exceptie si ii canta Mihaelei: "Eu nu te-am uitat"! Un spectacol incrupat de la suflet la suflet, un spectacol in memoria Mihaelei, un "multumesc" pentru ca ne-a fost si ne este in continuare alaturi, in diferite momente ale vietii, o sarbatoare a sufletului si a muzicii, asa cum si-ar fi dorit ea!
Printre cei care au decis sa-i ofere o bucatica din sufletul lor si sa-i cinsteasca memoria se numarara mari artisti ai timpului, dar si nume mai putin cunoscute, fosti elevi, prieteni, colegi, colaboratori, care prin gestul lor uman si sensibil aduc un aport in egala masura pe altarul Muzicii, sustinand recitaluri si scurte evocari, intr-o zi cand timpul s-a oprit in loc pentru Mihaela Runceanu.
In constelatia muzicii usoare romanesti continua sa straluceasca o singura Stea, Mihaela Runceanu! O Stea, care si acum, la 20 de ani de la disparitia sa straluceste mai vie ca niciodata!
Odihneascã-se printre stele, cãci a fost, este si va fi mereu o Stea! Iar stelele adevarate nu pier, se muta doar pe un alt Cer, unde e mai multa iubire si muzica, multa muzica...iar noi continuam sa ascultăm infiorati, ceea ce ne-a dăruit cu atata iubire si daruire. Fie-i drumul de Lumină printre Cerurile Impărătesti si trilul serafic!